Ceban, ferm pe poziția sa cu privire la construcția unui complex lângă Circ. Nu vom permite. Nu-mi pasă de bârfe și zvonuri

Monumentele de importanță istorică nu trebuie să cadă pradă celor care vor să se îmbogățească. În cadrul ședinței Primăriei Chișinău din această dimineață, edilul s-a referit la complexul...

Monumentele de importanță istorică nu trebuie să cadă pradă celor care vor să se îmbogățească. În cadrul ședinței Primăriei Chișinău din această dimineață, edilul s-a referit la complexul ce se intenționeze a fi construit lângă Circ.

„Referitor la decizia de vineri cu privire la construcția complexului lângă circ. Precizez pentru cei care nu cunosc. Nu are treabă primăria cu acest Consiliu și cu această decizie. Am anunțat și sâmbătă despre decizia mea de încetare a raportului de serviciu cu Iurie Povar, care recent a fost angajat în calitate de consilier în domeniul arhitecturii și urbanism în Cabinetul primarului general. Spun și astăzi, atâta timp cât voi fi primar nu voi permite realizarea proiectului aprobat de Consiliul Național al Monumentelor Istorice ce presupune construcția unui complex locativ în preajma Circului”, a declarat Ceban.

 Edilul spune că poziția sa a fost clară de la bun început, indiferent de toate cele care se încearcă de a se spune.

„Nu-mi pasă de bârfe și zvonuri. Știu doar una: Îmi doresc dezvoltarea orașului, a noilor zone cum sun Mircea cel Bătrân, Industrială, zona Mesager, Zona Industrială aferentă albiei râului Bîc. Avem o mare capacitate a orașului acolo unde au rămas mastodonții sovietici. Avem multe proiecte și cum definitivăm planul, voi ieși într-o conferință de presă pentru a prezenta toate proiectele pe sectoare, care urmează să fie implementate în acest an. Știu că avem mult de lucru, în rest oamenii vor fi cei care vor da aprecierea. Repet nu greșesc cei care nu fac nimic. Greșim, refacem, reparăm revenim, dar vom continua să muncim și să creăm condiții în Chișinău”, a punctat Ceban.

Primarul afirmă că va lansa o invitație mai largă pentru comunicare cu comunitatea Arhitecților și Urbaniștilor, pentru a discuta dezvoltarea capitalei, atât în zona istorică, dar și în alte zone, pentru conservarea patrimoniului.

In this article