Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, aduce în atenția publicului situația tensionată în ceea ce privește dezbaterile bugetare la nivel național, exprimându-și dezamăgirea față de practica neprietenoasă a guvernului PAS, care, în ciuda promisiunilor de standarde democratice europene, adoptă acțiuni defavorabile locuitorilor Chișinăului. În cadrul ședinței săptămânale a serviciilor Primăriei Chișinău, edilul a subliniat că bugetul municipalității transferă 23 de miliarde de lei, iar în schimb, primește doar aproximativ 10% din această sumă.
„Exact ca și în anii precedenți, bugetul la nivel național practic nu a fost dezbătut și intervențiile din anul trecut au fost urâte de tot în raport cu municipiul Chișinău. Înțeleg că această practică neprietenoasă va continua și în acest an. Așteptăm ca toți parametrii bugetului să fie fixați, ca să ne fie clar cum ne mișcăm mai departe. Avem deja semnale foarte urâte în ceea ce ține de asistența socială și altele, acțiuni ale guvernului îndreptate împotriva locuitorilor Chișinăului, tradițional. Pe de-o parte spune că vrea standarde democratice, europene, pe de altă parte face mai urât decât orice guvernare de până la ei. Municipalitatea transferă 23 de miliarde de lei iar înapoi primește aproximativ doar 10% din această sumă. O astfel de situație nu există nicăieri în lume”, a declarat Ion Ceban.
Primarul general și-a exprimat preocuparea față de lipsa de claritate în privința resurselor financiare și a subliniat importanța unei descifrări exacte a acestora.
„Din acești bani, astăzi, la modul propriu se fac programele „Satul european”, „Satul european expres” și tot așa mai departe, că alți bani nu sunt, plus ceea ce vine de peste hotare sub formă de credite și alte contribuții. Dar, până când nu am văzut o descifrare exactă a acestor resurse financiare”, a conchis edilul.