Care partide ar accede în Parlament dacă ar avea loc alegeri parlamentare anticipate

O nouă săptămână, un nou sondaj. De această dată însă, doar trei partide ar accede în Legislativul de la Chișinău, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare...

O nouă săptămână, un nou sondaj. De această dată însă, doar trei partide ar accede în Legislativul de la Chișinău, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate. Este vorba despre Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidul Socialiștilor (PSRM) și Partidul ȘOR, pentru care ar vota 36%, 19%, respectiv 15% dintre respondenți.

Cel puțin asta arată rezultatele ultimului sondaj realizat și prezentat astăzi de Magenta Consulting la comanda Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate, Germania.

Celelalte formațiuni pentru care moldovenii ar ieși la vot ar aduna între 4 – 1% din voturi.

Totuși, întrebați cine sau ce fenomene se fac vinovate de problemele actuale din Moldova, cele mai frecvent răspunsuri menționate de conaționalii noștri au fost: guvernarea actuală, cu 56%, politicienii care nu se gândesc la popor și corupția, cu câte 29% și lucrul guvernării precedente, adică Executivul Gavrilița, cu un scor de 23%.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.421 de respondenți, în perioada 11 ianuarie – 6 februarie și are o marjă de eroarea de ± 3%.

sursa

In this article