Candidatul PSDE, Vadim Brînzaniuc: În patru ani, vom repara capital și vom extinde toate instituțiile de învățământ din Capitală

Capacitatea sistemului educațional din Chișinău e la limită, iar singura soluție viabilă este demararea unui program municipal de reabilitare și extindere a instituțiilor de învățământ, care să prevadă...

Capacitatea sistemului educațional din Chișinău e la limită, iar singura soluție viabilă este demararea unui program municipal de reabilitare și extindere a instituțiilor de învățământ, care să prevadă inclusiv construcția, în următorii patru ani, a zece creșe, câte două în fiecare sector. Acesta este angajamentul candidatului Partidul Social Democrat European la funcția de primar al Chișinăului, Vadim Brînzaniuc.
Potrivit lui, în ultimii 20 de ani, în Capitală nu a fost construită nicio școală și nicio grădiniță. Mai mult, unele instituții de învățământ stau închise de ani buni, în timp ce celelalte sunt supraaglomerate.
„Școlile și grădinițele din Chișinău se sufocă. Cele mai multe clase de a întâia sunt supraaglomerate. Câte 43-45 de elevi în clasă? Vi se pare normal? Mie nu. Iată rezultatul așa-numitelor reforme în domeniul educației, dar și a managementului defectuos al administrației actuale a municipiului Chișinău. Singura soluție viabilă rămâne demararea urgentă a unui program municipal de reabilitare și extindere a instituțiilor de învățământ din Capitală. De asemenea, în primul mandat vă dau asigurări că voi construi câte două creșe în fiecare sector al Capitalei”, a declarat Vadim Brînzaniuc, în cadrul unui briefing de presă.
Brînzaniuc a mai spus că pentru implementarea acestui program va investi un miliard de lei în următorii ani, bani care vor fi atrași inclusiv din România.
„O soluție sunt acordurile de înfrățire și finanțare cu localitățile din România, fondurile nerambursabile, precum și banii bugetari, care vor fi folosiți pentru lucrări capitale, nu pentru lucrări de întreținere. În total, vă asigur că putem investi până la un miliard de lei anual pentru dezvoltarea sistemului educațional. Sunt deja în discuții avansate cu reprezentanții mai multor primării din România, care sunt gata să ne ajute să facem ordine în acest domeniu”, a precizat Vadim Brînzaniuc.
Candidatul PSDE a mai adăugat că, în perioada în care a deținut funcția de pretor al sectorului Buiucani, a elaborat mai multe proiecte de reconstrucție și extindere a mai multor instituții de învățământ, însă, după plecarea din funcție, au fost abandonate de actuala administrație.

In this article