Pe parcursul săptămânii trecute, Agenția pentru recuperarea bunurilor infracționale (ARBI) a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de circa 5 milioane de lei.
Printre bunurile sechestrate se află un teren agricol, 10 terenuri pentru construcții și 7 mijloace de transport.
Mijloacele de transport indisponibilizate sunt de model Volkswagen Passat (anul fabricaţiei 2012), Nissan Qashqai (2019), Renault Clio (2019), Volkswagen Sharan (2012), Renault Megane (2008), Chevrolet Trax (2013) şi Peugeot Bipper (2008).
Totodată, săptămâna trecută direcţia analitică a efectuat 8 analize operaţionale pe cauze penale, alte 4 analize operaționale și 5 strategice fiind în curs de elaborare, iar Direcţia legislaţie a întocmit expertiza anticorupţie pe marginea a 5 proiecte de acte normative şi a elaborat 3 avize.
De asemenea, au fost înregistrate 1.040 de materiale în cancelaria Centrului, iar la linia naţională anticorupţie au fost recepţionate 74 de apeluri.
Totodată, au fost eliberate 71 de caziere de integritate.