Breaking! Procurorul general este în Parlament și cere ridicarea imunității a Marinei Tauber

Procurorul general interimar, Ion Munteanu, a înaintat Parlamentului trei cereri de ridicare a imunității parlamentare în privința deputatei Partidului „Șor” Marina Tauber, vizată în două cauze penale pornite...

Procurorul general interimar, Ion Munteanu, a înaintat Parlamentului trei cereri de ridicare a imunității parlamentare în privința deputatei Partidului „Șor” Marina Tauber, vizată în două cauze penale pornite pe faptul „acceptării cu bună știință a finanțării Partidului Politic „Șor” din partea unui grup criminal organizat”.

Cererile au fost date citire de către președintele Parlamentului, Igor Grosu, în debutul ședinței Legislativului. El a menționat că cererile urmează să fie transmise Comisiei juridice, numiri şi imunităţi pentru a fi examinate.

Știrea se actualizează…

Judecatoria Chișinău, sediul Ciocana, a prelungit joi, 18 mai, mandatul de arest la domiciliu cu 20 de zile pentru deputata și vicepreședinta Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, vizată în două cauze penale, anunță Procuratura Anticorupție.

Pe 1 mai deputata Partidului „Șor” Marina Tauber a fost reținută la Aeroportul Internațional Chișinău în rută spre Tel Aviv, Israel prin Istanbul, Turcia. Potrivit PA, la baza reținerii a stat ordonanța procurorului din Procuratura Anticorupție, emisă tot luni, 1 mai, pe motiv că Tauber „a încălcat condițiile prevăzute de măsurile preventive aplicate” în privința acesteia.

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a decis a doua zi, 2 mai, plasarea în arest la domiciliu pentru 20 de zile a deputatei, după ce procurorii anticorupție au prezentat probe care ar demostra „încălcarea tuturor restricțiilor” de către deputată, impuse în perioada noiembrie 2022 – ianuarie 2023.

In this article