Compania unui consilier PAS din municipiul Bălți de doi ani câștigă majoritatea licitațiilor pentru lucrările de reparație a drumurilor din oraș. Este vorba despre Boris Marcoci, proprietarul companiei de construcție Marsharcon. Jurnaliștii portalului Baltinews au făcut o investigație în care au demonstrat că în doar în ultimii doi ani firma consilierului PAS a câștigat licitații de 30 de milioane de lei.
Jurnaliștii au mai dezvăluit că milionarul din PAS nu declară toată averea pe care o deține. Potrivit declarației prezentate la Agenția Națională de Integritate, Boris Marcoci ar avea un singur automobil Toyota RAV4, produs în 2009. În realitate însă, “omul bun” circulă cu o mașină de lux, Mercedes GLE 2019, prețul căreia ajunge la 70 de mii de euro.
Viața politică a consilierului PAS este foarte tumultoasă, acesta a reușit în doar câțiva ani să schimbe vreo trei partide. Marcoci a intrat în Parlament în 2010, pe listele PLDM, formațiunea condusă pe atunci de Vlad Filat. Ulterior, acesta a devenit consilier municipal, iar în 2016, după ce la guvernare a ajuns PDM, Marcoci s-a alăturat echipei lui Vlad Plahotniuc. În 2019, afaceristul s-a alăturat echipei Maiei Sandu.