BNM le recomandă băncilor comerciale să se abțină de la plata dividendelor până pe 30 septembrie 2020

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a aprobat unanim, în ședință extraordinară,  o hotărâre prin care recomandă băncilor licențiate să se abțină de la distribuirea dividendelor către acționari...

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a aprobat unanim, în ședință extraordinară,  o hotărâre prin care recomandă băncilor licențiate să se abțină de la distribuirea dividendelor către acționari și alte forme de distribuire a capitalului, cel puțin până la 30 septembrie 2020. Decizia vine în contextul atenuării efectelor cauzate de pandemia COVID-19 pentru a menține băncile suficient de bine capitalizate și stabile.

În aceeași ședință, au fost aprobate măsuri de relaxare a cerințelor amortizoarelor de capital. Astfel, BNM permite băncilor să utilizeze temporar (până la o dată ce va fi comunicată ulterior) amortizorul de conservare a capitalului constituit anterior.

Capitalul conservat poate fi utilizat pentru a absorbi eventualele înrăutățiri a calității portofoliului de credit și a sprijini finanțarea mediului de afaceri și a populației.

În acest context, băncile sunt încurajate să continue să promoveze politici adecvate privind recunoașterea și acoperirea expunerilor neperformante și să efectueze o planificare solidă a capitalurilor și a lichidităților, precum și o gestiune robustă al riscurilor.

Aceste măsuri sunt în concordanță cu bunele practici internaționale și sunt similare deciziilor promovate în ultima perioadă de majoritatea băncilor centrale din Uniunea Europeană și din regiune.

In this article