Bărbații care au răpit și maltratat un cetățean din Grigoriopol, trimiși în judecată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a celor doi învinuiți de șantajarea unui bărbat din Grigoriopol, în ianuarie 2023, de la...

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a celor doi învinuiți de șantajarea unui bărbat din Grigoriopol, în ianuarie 2023, de la care au pretins 200.000 dolari.

Mai exact, cei doi l-au răpit pe bărbat în timp ce acesta se afla atunci într-un sat din Grigoriopol, i-au pus cătușele și l-au transportat cu barca peste Nistru, la Dubăsarii Vechi, Criuleni. Acolo, aceștia l-au deposedat de 3.500 dolari și l-au deținut într-un beci timp de trei zile, unde l-au bătut și amenințat cu moartea, până au obținut promisiunea că le va transmite 200.000 dolari.

Ulterior, aceștia l-au transportat în portbagajul unei mașini până la localitatea Vadul lui Vodă, unde l-au eliberat. În continuare, timp de peste două săptămâni, până la începutul lui februarie, cei doi îi transmiteau mesaje electronice de reamintire feciorului victimei. Iar atunci când acesta a acumulat suma de bani solicitată, învinuiții i-au cerut convertirea ei în monedă electronică. Așa cum victima i-a denunțat pe învinuiți autorităților, odată cu transmiterea adresei electronice de confirmare a convertirii solicitate, cei doi au fost reținut și plasați în arest preventiv, la solicitarea procurorilor PCCOCS.

Cei doi au vârste de 28 și 32 de ani, iar în perioada în care au comis infracțiunea erau domiciliați în Chișinău. Cel mai tânăr din ei este originar din același raion cu victima – Grigoriopol, iar anterior a fost condamnat la 12 ani închisoare pentru tâlhărie și apoi anunțat în căutare, iar al doilea este și unul din învinuiții trimiși de PCCOCS pe banca acuzaților într-un alt dosar pentru trafic de droguri din Spania, ca parte a unui grup al organizației denumite „Borman,” care recent a fost trimis de Curtea Supremă de Justiție pentru rejudecare de către alt complet la Curtea de Apel Chișinău.

Suplimentar, la primul din ei oamenii legii au ridicat și o carte de identitate falsă, pretins emisă de autoritățile din România. Prin urmare, procurorii îi incriminează acestuia și deținerea acestui act ilegal.

Acum, cei doi învinuiți continuă să fie deținuți în arest preventiv, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, timp în care beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Conform Codului penal, șantajul comis în aceste împrejurări se pedepsește cu închisoare de la 13 la 15 ani.

In this article