Bărbat din Cedîr-Lunga, reținut pentru șantajarea concubinului fostei soții

Un bărbat de 32 de ani din Ceadîr – Lunga, a fost reținut fiind suspectat de șantajarea concubinului fostei soții. Acțiunile de reținere s-au desfășurat de ofițerii  Direcției investigații...

Un bărbat de 32 de ani din Ceadîr – Lunga, a fost reținut fiind suspectat de șantajarea concubinului fostei soții.

Acțiunile de reținere s-au desfășurat de ofițerii  Direcției investigații criminalitate organizată a INI, în comun cu cei ai Direcției generală urmărire penală a IGP, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și cu suportul  BPDS „Fulger”.

Mai exact, bărbatul a primit de la concubinul fostei soții suma de circa 10.000 lei, în data de 8 mai curent, în baza unei datorii inventate și în urma amenințărilor repetate, inclusiv cu moartea, în privința acestuia. Acesta,  însă, l-a denunțat la autorități, care au monitorizat în timp real transmiterea banilor și l-au reținut pe suspect în flagrant.

Menționăm, în toamna lui 2019  bărbatul  a fost condamnat de Judecătoria Comrat, sediul Vulcănești, pentru violență în familie. Atunci, învinuitul a pretins de la fosta soție ca aceasta să renunțe la divorț și, deci, la solicitarea achitării de către el a pensiei alimentare. În acest scop, învinuitul a stropit cu benzină interiorul odăii casei în care dormeau cei doi copii ai cuplului (cu vârste de șase luni și, respectiv, de un an și șase luni) și-i cerea soției satisfacerea condiției impuse, cu amenințarea că va da foc încăperii. La doar două zile de la condamnarea care a urmat, cu executare condiționată, bărbatul a încălcat restricțiile impuse, iar în 2020 a fost condamnat din nou.

Ulterior reținerii acestuia în data de 8 mai 2022, în temeiul probelor că acesta ar fi comis infracțiunea de șantaj, procurorii PCCOCS i-au formulat și prezentat învinuirea, după care, s-a  obținut în instanța de judecată, în după amiaza zilei de marți, 10 mai, plasarea acestuia în arest preventiv pentru 30 de zile.

Investigațiile continuă, timp în care potrivit legii bărbatul se prevalează de prezumția nevinovăției.

In this article