Bărbat condamnat la 13 ani de închisoare pentru violență în familie soldată cu decesul victimei

La 07 martie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Edineț, sediul Briceni, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Briceni.          Astfel, potrivit sentinței,...

La 07 martie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Edineț, sediul Briceni, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Briceni.         

Astfel, potrivit sentinței, un bărbat de 49 de ani, a fost recunoscut vinovat de violență în familie, soldată cu decesul victimei (art. 2011 alin.(4) din Codul penal), stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 13 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul, la 14 decembrie 2020, pe timp de noapte, aflându-se la domiciliul său din raionul Briceni, urmărind scopul provocării suferințelor fizice și psihice soției sale, i-a aplicat mai multe lovituri cu mâinile și picioarele peste diferite părți ale corpului. În scopul evitării aplicării violenței în continuare împotriva sa, victima a părăsit gospodăria, solicitând ajutor și adăpost la vecini și rude. În aceeași zi, victima a fost internată la Spitalul raional Briceni, unde peste aproximativ 10 zile, urmare a traumelor suferite, a decedat.

Inculpatul a pledat nevinovat.

În privința inculpatului a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv, cu luarea sub strajă din sala de judecată.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.

In this article