Aurelia Peru, despre incompetența și sterilitatea noii echipe de la Președinție

Turul organizat de consilierii Maiei Sandu la vila prezidențială de la Condrița este un pseudo-eveniment și o momeală pentru presă, susține politologul Aurelia Peru. Fostul consilier prezidențial a...

Turul organizat de consilierii Maiei Sandu la vila prezidențială de la Condrița este un pseudo-eveniment și o momeală pentru presă, susține politologul Aurelia Peru.

Fostul consilier prezidențial a criticat dur, într-o postare pe pagina sa de socializare, agenda de astăzi a Președinției, care în loc să dea prioritate evenimentelor stringente pentru societate se axează pe lucruri false și populiste.    

”Încă o momeală pentru presă. Un pseudo-eveniment pentru a alimenta și azi agenda media. Pierdere de timp. Populism. Schimbare premeditată de accente. Oare acest subiect este prioritar, astăzi.

Condrița nu-i Valea Regilor, iar vila prezidențială, construită încă de Ivan Bodiu, nu este mormântul lui Tutankhamon! Ce așteptați să descoperiți acolo?! Pe lângă casele de milioane ale unor personalități publice, este o căsuță din tabăra pionerească (din copilăria generației mele). Nu este lux acolo. Este o ambianță rustică. O sală mare, cu un șemineu, la care președintele poate să negocieze deblocarea crizei politice și constituționale din țară. Prea multă vorbă în jurul la nimic. Și, probabil, nu președintele, dar Guvernul ar trebui să vină cu o inițiativă în Legislativ în vederea utilității vilei sovietice de la Condrița. Ea poate oferi doar o sală de Conferință. Nimic mai mult. Ar fi mai oportun sa se decidă soarta vilelor de la Holercani. Totuși, sunt pe malul Nistrului”, scrie Peru.

Politologul se arată profund dezamăgit de incompetența și sterilitatea de care dă dovadă noua echipă instalată la Președinție după alegerile din noiembrie.

”Așa sau altminteri, avem nevoie de un Guvern. Așa și nu înțeleg cine guvernează azi țara. Comunicarea pro activă (inițiativa, despre care atenționa și dr. Anatol Țăranu) și-a asumat-o PSRM. De la Președinție- comunicare reactivă. Nu m-am gândit că, după scrutinul prezidențial,  voi aștepta ziua de joi”, notează fostul consilier prezidențial.

In this article