Atac armat în centrul orașului Tel Aviv. Trei oameni au fost răniți

Un atacator a deschis joi seară focul în centrul orașului israelian Tel Aviv, într-un atac suspectat a fi terorist, rănind trei oameni înainte de a fi „neutralizat” de...

Un atacator a deschis joi seară focul în centrul orașului israelian Tel Aviv, într-un atac suspectat a fi terorist, rănind trei oameni înainte de a fi „neutralizat” de către poliție, spun oficiali citați de Reuters.

 

Un număr mare de polițiști și lucrători medicali au intervenit de urgență pe strada principală Dizengoff, din inima orașului, unde un bărbat înarmat a deschis focul.

Un restaurant de la stradă a rămas gol după ce aparent clienții au fugit de la fața locului în timpul mesei, arată imaginile Reuters. „Suspectul a fost neutralizat de către ofițerii de poliție”, potrivit unui comunicat al poliției.

Trei oameni au fost răniți, inclusiv unul care este în stare gravă, arată sursa.

Nu există detalii la momentul transmiterii informațiilor despre circumstanțele atacului armat, deși poliția a spus că au existat semnale inițiale în privința faptului că a fost terorist.

In this article