Astăzi este ultima zi în care persoanele mai pot să-şi achite impozitul pentru avere. Termenul a fost prelungit până în 26 decembrie, întrucât ieri a fost declarată oficial zi liberă.
Serviciul Fiscal de Stat anunţă că impozitul pe avere este achitat de persoanele fizice, care dețin case sau apartamente, a căror valoare depășește suma de 1,5 milioane de lei și au o suprafață totală de peste 120 de metri pătrați.
Pentru fiecare zi de întârziere vor fi aplicate penalităţi de 0,03 la sută din obligația impozitul neachitat. Asta ar însemna că dacă o persoană trebuie să plătească un impozit de 10.000 de lei, penalitatea ar fi de 329 de lei pe zi.
Impozitul pe avere poate fi achitat și online, prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay sau prin intermediul serviciului „Achitarea on-line a impozitelor și taxelor de către persoanele fizice-cetățeni”.