Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a emis ordonanțe de sechestru, în baza delegațiilor Procuraturii Anticorupție și ale Serviciului Vamal, pe 21 de bunuri, în valoare de circa 11 milioane de lei, săptămâna trecută. Printre acestea se numără un cont bancar, 6 încăperi locative și una nelocativă, 4 terenuri agricole și un teren pentru construcție, 3 mijloace de transport și criptomonedă (în valoare de peste 2 milioane de lei). În prezent, ARBI are în examinare 136 de delegații. Săptămâna trecută, pe conturile trezoreriale ale ARBI au fost depuse 220 000 de lei.
De asemenea, Direcția generală asigurare operativă a efectuat 9 expertize judiciare, dintre care 4 criminalistice, 4 IT și 1 în construcție, în procedură fiind alte 80 de expertize. Ofițerii de urmărire penală au propus pentru transmitere în judecata 3 cauze penale. La moment, organul de urmărire penala al CNA gestionează 361 de dosare.
Direcția legislație a recepționat 25 de proiecte de acte normative pentru expertizare și a remis autorilor 21 rapoarte de expertiză și 5 avize. În prezent, se lucrează pe 34 materiale, recepționate de la autorități.
Direcția analitică a efectuat 4 analize operaționale și a inițiat una nouă, alte 58 de studii sunt în procedură. Reprezentantul Serviciului juridic al CNA a participat la 10 ședințe de judecată.
Direcţia educaţie anticorupţie a desfășurat 13 activităţi de informare și sensibilizare cu privire la riscurile și consecințele implicării în acte de corupție.
La linia națională anticorupție au fost recepționate 45 de apeluri. O persoană a fost plasată în izolatorul Centrului.