ARBI a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de aproape 10 milioane de lei

Agenţia pentru recuperarea bunurilor infracţionale a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de 10 milioane de lei în baza delegaţiilor procurorilor. În proces de lucru sunt 98 de...

Agenţia pentru recuperarea bunurilor infracţionale a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de 10 milioane de lei în baza delegaţiilor procurorilor. În proces de lucru sunt 98 de delegaţii ale procurorilor în privinţa a 309 subiecţi pe 71 de cauze penale, transmite Breaking News.

CNA a transmis procurorilor, cu propunere de expediere în judecată, 7 cauze penale şi a pornit 9 dosare penale pe fapte de corupţie.

Direcţia analitică a efectuat 6 analize operaţionale pe cauze penale şi una strategică.

Direcţia legislaţie a expediat autorilor 23 rapoarte de expertiză anticorupţie şi 11 avize, alte 16 materiale fiind în proces de examinare.

Au fost înregistrate 930 de materiale în cancelaria Centrului, dintre care 44 sunt petiţii.

La linia naţională anticorupţie au fost recepţionate 69 de apeluri, opt din ele fiind de competenţa CNA.

Au fost eliberate 160 de caziere de integritate.

Direcţia educaţie anticorupţie a organizat Tabăra de vară anticorupţie. Săptămâna curentă sunt planificate instruiri în patru tabere de vară şi alte patru şedinţe în autorităţile publice centrale.

7 persoane sunt arestate în dosarele CNA, dintre care 2 sunt în izolator, 4 în penitenciare, iar una este în arest la domiciliu.

Serviciul escorte şi intervenţii speciale a fost implicat în 24 de acţiuni, dintre care percheziţii, reţineri şi escortări.

In this article


Join the Conversation