Andrei Pavaloi, replică la declarațiile false ale premierului în cazul grupelor cu program prelungit: Este inadmisibil să prostești lumea în acest hal

Declarații false și manipulatoare. Așa a calificat șeful adjunct al Direcției Educație a Capitalei, Andrei Pavaloi, ultimele afirmații mincinoase ale premierului Dorin Recean în cazul grupelor cu program...

Declarații false și manipulatoare. Așa a calificat șeful adjunct al Direcției Educație a Capitalei, Andrei Pavaloi, ultimele afirmații mincinoase ale premierului Dorin Recean în cazul grupelor cu program prelungit din școlile din Capitală. „Este inadmisibil să prostești lumea chiar în halul acesta”, a reacționat Pavaloi.

Funcționarul a ținut să-i reamintească șefului executivului că municipalitatea nu a sistat pentru nicio zi activitatea grupelor cu program prelungit și că încă în ianuarie a propus un mecanism de finanțare a acestui serviciu, model respins de Guvern.

„Chișinăul niciodată nu a sistat activitatea grupelor cu regim prelungit, lucru care rezultă din ordinele emise în acest sens. Mecanismul a fost elaborat de Chișinău încă la începutul lunii ianuarie, dar a fost anulat de Guvern, după copiat în mare parte și prezentat ca a Guvernului, vine cu o intârziere de două luni, timp în care elevii și părinții acestora au fost nevoiți să se descurce cum au putut. Guvernul a respins modificarea legii pentru ca la nivel de țară să fie finanțate grupele în toate localitățile. În acest sens putem viziona și ședința Guvernului în care s-a făcut acest lucru. Nici într-o localitate condusă de primari ai actualei guvernări nu sunt grupe finanțe sau cofinanțate, doar în Chișinău a fost acest lucru în ultimii trei ani. Noi în continuare vom asigura finanțarea pentru cei peste 6000 de copii din familiile social vulnerabile, ceea ce nimeni nu face în țară, dar nici Regulamentul propus de MEC nu prevede acest lucru”, a declarat Andrei Pavaloi.

Șeful adjunct al Direcției Educație condamnă și atitudinea cinică a autoritățile centrale prin faptul că nu ezită să apeleze la discursuri generale despre reabilitarea infrastructurii educaționale, însă în realitate lucrurile sunt dezastruoase.

„Am văzut cuvinte generale despre construcția unor edificii de infrastructură educațională, dar până acum am văzut doar cum sunt închise universități, spitale, școli și intenția de a închide în continuare școli și grădinițe este tot mai des vociferată. Întrebare provocare – cîte toalete de afară din cele 25 promise că vor fi anul trecut aduse în incinta școlilor au fost realizate. Amintim că sunt peste 200 în țară astfel de situații!!!? Ne pare rău că cei care au înglodat țara în datorii, au eșuat total în ceea ce au promis, au tot mai des năravul să mintă cu nerușinare. Cetățenii vor fi cei care vor da aprecierile. Și pe final, școli noi și grădinițe noi construite de la zero sunt doar la Chișinău și așa vom continua, fiindcă nouă ne pasă de cetățenii noștri!”, a mai declarat Andrei Pavaloi.

In this article