Analist român: Maia Sandu, cu toate eforturile sale, nu are șansa, din păcate, de a reprezenta opoziția unită, precum a reușit Svetlana Tihanovskaya

Lidera PAS Maia Sandu nu are șansa de a fi Svetlana Tihanovskaya din Moldova, din cauza trecutului său, prin care a dezamăgit societatea și partenerii externi.  Părerea a...

Lidera PAS Maia Sandu nu are șansa de a fi Svetlana Tihanovskaya din Moldova, din cauza trecutului său, prin care a dezamăgit societatea și partenerii externi.  Părerea a fost expusă de analistul român Ion Petrescu într-un editorial publicat de Adevarul.ro.

„Maia Sandu, cu toate eforturile sale, nu are șansa, din păcate, de a reprezenta opoziția unită, precum a reușit Svetlana Tihanovskaya, care rămâne, în Belarus, expresia interesului real de necesară nu mimată schimbare. Svetlana Tihanovskaya a putut conta imediat pe sprijinul moral al țărilor baltice – în Lituania având domiciliul actual – și al Poloniei, ulterior venind și sprijinul SUA, Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și cel al Uniunii Europene. În schimb, ambițioasa și naiva Maia Sandu crede că la București s-a uitat momentul când a blamat România, în stil sovietic, că vrea să incorporeze… teritoriul dintre Prut și Nistru”, scrie Petrescu.

Analistul român a amintit și de trecut politic al Maia Sandu.

„Svetlana Tihanovskaya nu are, în trecutul ei, momente de colaborare cu aparatul de stat al dictatorului din Belarus. Dar Maia Sandu a fost – se devoalează abia acum – colegă de guvern cu Igor Dodon şi a fost trimisă, în mod repetat, în etape diferite, peste Ocean, ca să lucreze la un așezământ bancar internațional, de un fost președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi – cunoscut pentru abilitatea sa de a fi în mai multe bărci geopolitice, în defavoarea inevitabilei reîntregiri naționale”, mai scrie Ion Petrescu.

In this article