Ambulanță lovită de BMW în Șoldănești: Un bărbat de 64 de ani a murit în drum spre spital

Un bărbat de 64 ani, din satul Recești, raionul Șoldănești, a murit în drum spre spital, într-o ambulanță, după ce mașina medicilor a fost lovită de un BMW....

Un bărbat de 64 ani, din satul Recești, raionul Șoldănești, a murit în drum spre spital, într-o ambulanță, după ce mașina medicilor a fost lovită de un BMW. În interiorul acesteia se mai aflau alte două persoane, în vârstă de 35 și 65 ani, victime ale unui accident rutier. Impactul a avut loc în dimineața zilei de miercuri, 19 iunie 2024, în satul Cotiujenii Mari din același raion.

„Polițiștii au stabilit că șoferul unui Mercedes Sprinter de 35 de ani, nu s-a isprăvit cu conducerea și s-a tamponat cu un Ford, condus de un bărbat de 64 de ani, locuitor al s. Recești raionul Șoldănești, având ca pasageră pe o femeie de 65 de ani. În urma accidentului rutier, ambii conducători auto și pasagera au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați de către echipajul SAMU spre spitalul rațional Șoldănești”, menționează Poliția.

În drum spre spital, ambulanța a fost tamponată de un BMW, la volanul căruia se afla un tânăr de 24 de ani, care nu a acordat prioritate echipajului CNAMUP.

„Ca urmare a accidentului rutier, felcerul din ambulanță a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar pacientul, conducătorul Fordului de 64 ani, a decedat.

Conducătorii mijloacelor de transport au fost supuși testării alcoolscopice, acestea fiind negative”, a declarat pentru Realitatea.md, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Mariana Bețivu.

Poliția investighează toate circumstanțelor acestor două accidente rutiere.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article