Mai multe persoane necunoscute au dat buzna în noaptea zilei de 23 iulie în cea mai veche fabrică de medicamente din R. Moldova de pe strada Vadul lui Vodă din sectorul Ciocana al Capitalei.
Potrivit surselor Pulsmedia.md, directorul adjunct la uzinei, Sergiu Slova, a alertat Poliția despre în dimineața zilei de 23 iulie, după ce a depistat ușile de la intrare deteriorate. Totodată, acesta a descoperit și că a fost deschis safeul în cabinetul directorului deschis, iar hoții au făcut dezordine în cabinetul directorului și în laborator.
Sursa citată menționează că a fost furată și o sumă de bani din safeu, iar principalul suspect ar fi un minor care ar fi vizat în alte aproximativ 30 de cazuri de furt.
Șeful Serviciului de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, a declarat oamenii legii au inițiat o anchetă pe acest caz pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
„IP Ciocana a fost sesizată în această dimineață precum că pe strada Vadul lui Vodă o persoană a pătruns în interiorul unei întreprinderi de unde a sustras bunuri. La fața locului imediat s-a deplasat grupul operativ, unde în cadrul cercetărilor s-a stabilit că a fost sustras un calculator. Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar angajații poliției întreprind măsuri de investigație pentru identificarea persoanei, dar și care este suma prejudiciului”, a declarat Natalia Stati.