
Directorul unei școli auto din Chișinău și un intermediar au fost reținuți de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție, fiind vizați într-un dosar de trafic de influență.
Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi cerut și primit 1.500 de euro de la un candidat care dorea să obțină fraudulos permisul de conducere pentru categoria „B”.
Banii ar fi fost solicitați sub pretextul că suspecții ar avea influență asupra membrilor Comisiei de examinare din cadrul Secției calificare a conducătorilor auto Chișinău a Agenției Servicii Publice.
Mai exact, aceștia ar fi susținut că îi pot determina pe examinatori să-i acorde candidatului calificativul „admis” atât la proba teoretică, cât și la cea practică.
În cadrul investigației, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile și în automobilele celor doi suspecți, precum și la sediul școlii auto. Potrivit CNA, în urma acțiunilor au fost ridicate mai multe probe considerate relevante pentru cauza penală.
Ambele persoane au fost reținute și plasate în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a altor eventuale persoane implicate.
CNA precizează că persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției și se consideră nevinovate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!
