Alaiba și Iordanov au depus jurământul în calitate de noi miniștri

Dumitru Alaiba și Rodica Iordanov au depus, în această dimineață, jurământul în calitate de ministru al Economiei, respectiv, ministru al Mediului. La eveniment este prezentă șefa statului, Maia...

Dumitru Alaiba și Rodica Iordanov au depus, în această dimineață, jurământul în calitate de ministru al Economiei, respectiv, ministru al Mediului.

La eveniment este prezentă șefa statului, Maia Sandu și prim-ministra, Natalia Gavrilița.

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, să respect Constituția și legile țării, să apar democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a țării”, a declarat noul ministru al Economiei.

În cadrul evenimentului, premierul Natalia Gavrilița le-a urat succes noilor miniștri, dar totodată le-a mulțumit și predecesorilor acestora, Sergiu Gaibu și Iuliana Cantaragiu, pentru că au demisionat.

La ședința din 16 noiembrie, Guvernul a făcut o serie de remanieri. Astfel, Sergiu Gaibu a demisionat, iar locul lui a fost luat de deputatul PAS, Dumitru Alaiba.

In this article