Dosarul penal ce vizează complicele a doi polițiști, condamnați pentru corupție la 6, respectiv 5 ani și 6 luni de închisoare, plus amenzi de 700.000 lei, a fost finalizat și expediat în instanța de judecată, anunță Procuratura Anticorupție.
Bărbatul este acuzat de complicitate la două episoade de corupere pasivă și de comiterea a două episoade de corupere activă. Cauzele penale au fost inițiate în august 2023 de către Centrul Național Anticorupție, ulterior conexate într-o singură procedură.
Potrivit materialelor cauzei, bărbatul a fost intermediarul prin care au fost transmise mijloacele bănești în sumă de 27 000 de lei și 750 de euro celor doi polițiști, pentru a nu documenta acțiunile realizate de un grup de persoane implicate în comerț ilegal. Deși polițiștii nu și-au recunoscut vinovăția, la 3 decembrie 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, i-a condamnat pentru corupere pasivă. În cadrul urmăririi penale s-au mai stabilit două episoade în care învinuitul a mituit polițiștii pentru nedocumentarea cazurilor de încălcare a Regulamentului circulației rutiere. Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Actualmente, pendinte în instanța de judecată se mai află o altă cauză penală, în privința acestuia, prin care i se incriminează influențarea magistraților Curții de Apel Chișinau prin intermediul unui alt magistrat. Anterior, acesta a fost condamnat pentru infracțiuni similare la 3 ani de închisoare.
Legea prevede pentru infracțiunile comise pedepse de închisoare între 5 și 10 ani, cu amenzi între 300 000 și 400 000 de lei, precum și interdicția de a ocupa funcții publice pe o perioadă de la 7 până la 10 ani și amenzi între 25 000 și 75 000 de lei.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!