Adunau în „общак” bani pentru a susține organizația criminală condusă de așa-zisul hoț în lege “Makena”

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, în comun cu angajații Administrației naționale a penitenciarelor, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au documentat acțiunile unui grup criminal aflat în instituțiile...

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, în comun cu angajații Administrației naționale a penitenciarelor, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au documentat acțiunile unui grup criminal aflat în instituțiile penitenciare nr.4 Cricova și nr.13 Chișinău, implicat în procesul de acumulare a mijloacelor financiare, în așa numitul ”общак”, pentru susținerea organizației criminale ”Makena”.

 

Astăzi, cu suportul BPDS „Fulger” și DDS ”Pantera”, au fost efectuate  percheziții la condamnați din Penitenciarul nr. 4-Cricova și 13-Chișinău, adepți ai organizației criminale, care colectau ilegal bani în penitenciare.  

 

Alte percheziții s-au desfășurat la domiciliile apropiaților deținuților,   care la fel sunt bănuiți în acumularea mijloacelor financiare şi altor bunuri pentru crearea fondurilor organizaţiei criminale, surse provenite de pe urma comiterii infracțiunilor, precum și a altor acțiuni ilicite – generatoare de venituri.

 

Astfel, la deținuți au fost depistate și ridicate înscrisuri de ciornă în care este dusă evidența mijloacelor financiare, o substanță cristalină de culoare albă precum și telefoane mobile introduse ilegal în penitenciare, destinate comiterii infracțiunii.

 

În rezultat, deținuții vor fi etapați în alte penitenciare pentru audieri în cadrul investigațiilor, urmând ca procurorii să le înainteze învinuirea, în funcție de probatoriul acumulat.

În continuare, ofițerii de investigație ai Direcției Investigații Criminalitate Organizată întreprind măsuri pentru a stabili toate persoanele implicate, precum și victimele care au suferit în urma acțiunilor infracționale ale grupului criminal.

 

În scopul prevenirii colectării mijloacelor financiare în așa numitul ”общак” sau dacă sunteți în situația că cineva încearcă să vă determine a face parte din grupări criminale, recomandăm:

– cereți ajutor;

– păstrați dovezile, nu ștergeți nimic;

– raportați incidentul.

 

In this article