Accident tragic în Afganistan: 17 morți și 34 de răniți după răsturnarea unui autocar

Şaptesprezece pasageri ai unui autocar au murit, iar alţi 34 au fost răniţi marţi, după ce vehiculul s-a răsturnat, potrivit şefului Departamentului Informaţiei şi Culturii din provincia afgană...

Şaptesprezece pasageri ai unui autocar au murit, iar alţi 34 au fost răniţi marţi, după ce vehiculul s-a răsturnat, potrivit şefului Departamentului Informaţiei şi Culturii din provincia afgană Baghlan (nord), Mustafa Hashemi, relatează AFP.

”Şaptesprezece persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 34 au fst rănite după ce autorcarul s-a răsturnat (…) în districtul Khinjan, în provincia Baghlan”, a declarat AFP Mustafa Hashemi, transmite breakingnews.md cu referire la protv.ro.

Autocarul asigura o legătură de la Kabul în provincia Faryab (nord). a precizat el.

Oficialul a anunţat că între morţi se află 12 bărbaţi, două femei şi trei copii.

Autorităţile nu precizează cauza acestui nou accident rutier grav.

Presa locală evocă o neglijenţă a şoferului.

Imagini postate pe reţele de socializare surprind autocarul foarte avariat la marginea unui drum naţional.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article