Accidentul s-a produs în jurul orei 17:10, între localitățile Criuleni și Slobozia Dușca.
Preliminar, la fața locului, polițiștii au constatat că șoferul în vârstă de 23 de ani care conducea un Mercedes, în timpul efectuării unei manevre de depășire, a pierdut controlul volanului și a derapat de pe traseu.
În urma incidentului, șoferul a fost transportat la Spitalul de Urgență din municipiul Chișinău, în timp ce pasagerul în vârstă de 27 de ani a fost dus la Spitalul Raional Criuleni pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii desfășoară în continuare investigații pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.