Un bărbat a fost reținut de către ofițerii Direcţiei generale teritoriale Sud a CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de corupere activă.
Acesta ar fi promis unui polițist de la Inspectoratul de Poliție Cahul 300 de euro pentru a nu fi atras la răspundere pentru deținerea ilegală a armei de foc și pentru a nu fi privat de dreptul de a deține arma de foc, precum și pentru a-i fi restituită una din armele ridicate anterior, deținute legal.
Astfel, transmiterea banilor a avut loc sub controlul ofițerilor DGT Sud a CNA, iar bănuitul a fost reţinut pentru 72 de ore şi plasat în izolator. Potrivit legislației, el riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă penală. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.
Procuratura Anticorupţie, oficiul Sud, conduce urmărire a penală.