Un conațional a fost asigurat de veridicitatea permisului de conducere, obținut contra sumei de 300 de euro, ca la trecerea frontierei de stat să fie anunțat că actul este falsificat. Polițiștii de frontieră au ridicat documentul și pe numele persoanei au inițiat cercetări penale pentru deținerea și folosirea actelor oficiale false.
În dimineața zilei de 11 ianuarie a.c., în punctul de trecere a frontierei Cahul s-a prezentat un cetățean moldovean, în calitate de pasager al unui autoturism ce urma să ajungă în Germania. Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră l-au trecut în nivelul II de control pe moldoveanul de 22 de ani, cu viză de domiciliu în satul Chioselia Mare, raionul Cahul. Ca urmare a verificării actelor de însoțire a fost depistat un permis de conducere, care ar fi eliberat pe numele său de către autoritățile Republicii Moldova. După examinarea actului cu tehnica specială, polițiștii de frontieră au constatat prezența indicilor de falsificare.
La audieri, tânărul a relatat istoria obținerii acestui permis falsificat. Astfel că în vara anului 2017, în timp ce urma cursuri la o școală auto din orașul Cahul ar fi făcut cunoștință cu un bărbat de aproape 50 de ani care i-a și propus să obțină permisul mult mai ușor, oferind doar 300 de euro. Tânărul a acceptat propunerea și la scurt timp era „șofer” cu permis de conducere pentru categoriile A și B, totodată fiind asigurat de veridicitatea acestuia.
Conform procedurilor legale, permisul a fost ridicat și transmis spre expertiză. Cetățeanul și-a continuat călătoria însă a dat asigurări că va colabora cu polițiștii de frontieră din Direcția regional SUD în vederea elucidării circumstanțelor pe caz.