A decedat Alexandru Bantoș, directorul Casei Limbii Române și fondator al revistei „Limba Română”

Publicistul și lingvistul Alexandru Bantoș, director al Casei Limbii Române „Nichita Stănescu” și redactor-șef al revistei „Limba Română”, a decedat pe 28 martie 2025, la vârsta de 74...

Publicistul și lingvistul Alexandru Bantoș, director al Casei Limbii Române „Nichita Stănescu” și redactor-șef al revistei „Limba Română”, a decedat pe 28 martie 2025, la vârsta de 74 de ani.

Născut pe 23 iunie 1950 în satul Hiliuți, raionul Rîșcani, Bantoș a fost o figură centrală în promovarea limbii române în Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova în 1973 și, în 1991, a fondat împreună cu Nicolae Mătcaș și Ion Dumeniuc revista „Limba Română”, un important proiect cultural dedicat limbii și identității românești.

În 1998, a preluat conducerea Casei Limbii Române „Nichita Stănescu”, instituție esențială în promovarea și studierea limbii române. Sub conducerea sa, aceasta a organizat cursuri, conferințe și evenimente culturale menite să sprijine dezvoltarea conștiinței lingvistice în societate. A activat și în presa scrisă, colaborând cu publicațiile „Tinerimea Moldovei” și „Moldova”, dar și la Radio Moldova și Televiziunea Națională.

Pentru contribuțiile sale, Bantoș a fost decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” din România, Ordinul „Gloria Muncii” din Republica Moldova și Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer din România. Activitatea sa a lăsat o amprentă deosebită în consolidarea limbii române și a valorilor culturale românești în Republica Moldova.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article