Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, anunță reținerea a patru bănuiți de contrabandă, furturi și spălare de bani, cu prejudicii evaluate preliminar la peste 5.000.000 lei în Uniunea Europeană, în 2017-2023.
Mai exact, potrivit oamenilor legii, aceștia ar fi operat în state precum Franța, Germania, Italia, Belgia, Danemarca, Suedia, Elveția și Austria. Cei patru chișinăuieni bănuiți au vârste cuprinse între 24 și 35 de ani. Acum, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) trei din aceștia au fost plasați în arest preventiv, pentru asigurarea continuării obiective a investigațiilor. Al patrulea învinuit a oferit declarații pe acest dosar care sunt verificate în cadrul urmăririi penale și, deci, este cercetat în libertate. Menționăm, potrivit datelor furnizate de statele membre ale Uniunii Europene prin intermediul Europol, o parte din învinuiți și-au ispășit anterior pedepsele cu închisoarea (pentru tâlhărie, furt în grup, jaf, deținerea de documente false) în Franța, Germania și Austria.
Oamenii legii anunță faptul că dețin probe despre obținerea ilegală din UE de către cei patru bănuiți și alți membri ai grupului criminal organizat, a bijuteriilor confecționate din metale și pietre prețioase, ceasuri de lux, arme, biciclete, mijloace financiare și alte bunuri. Ulterior, bunurile erau introduse prin contrabandă în Moldova, după care erau vândute pe piața tenebră.
Din banii obținuți astfel ilegal, membrii grupului infracțional își cumpărau mașini și case de lux și terenuri, pe care o mare parte le înregistrau pe alte persoane (prieteni, părinți, alte rude, concubine), pentru ca să camufleze originea veniturilor și proprietățile reale existente, dar și pentru ca să evite tragerea lor la răspundere. De asemenea, o altă parte de bani ilegali erau investiți în afaceri profitabile.
Prin urmare, în baza acestor și altor probe, în municipiul Chișinău au fost desfășurate peste 20 de percheziții de către ofițerii INI sub conducerea procurorilor PCCOCS, cu participarea experților Europol. Astfel, cu sprijinul angajaților „Fulger” au fost ridicate ceasuri de lux, telefoane mobile și bani în valută euro, franci elvețieni, dolari și dirham), bijuterii din metale și pietre prețioase (inele cu pietre prețioase, cercei, brățări, lanțuri, pandantive, monede), pietre prețioase de diferite dimensiuni, pixuri de colecție, cartușe păstrate ilegal, cartele telefonice din UE, biciclete de lux, stații radio folosite pentru comunicare la comiterea infracțiunilor, unelte destinate comiterii infracțiunilor, înscrisuri de ciornă, contracte de procurare-vânzare a bunurilor mobile și imobile înregistrate pe persoane terțe. De asemenea, au fost ridicate patru mașini de lux, estimate la 150.000 euro, care o parte au fost înregistrate pe persoane terțe, iar beneficiarii efectivi ai bunurilor mobile și imobile stabilite fiind membrii grupului infracțional.
Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor membrilor grupului infracțional și tragerii lor la răspundere, timp în care celor patru învinuiți arestați le sunt asigurate drepturile procedurale și prezumția nevinovăției, potrivit legii.