Începând cu 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6%. În ședința Guvernului de miercuri, 13 martie, miniștrii au aprobat un amendament înaintat de către doi deputați în Parlamentul R. Moldova care stabilește coeficientul de indexare aplicat părții pensiei care nu depășește cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2024 – 13 700 de lei.
Cheltuielile necesare pentru implementarea amendamentului vor fi acoperite din mijloacele financiare prevăzute în acest scop în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2024, potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS).
Conform datelor prezentate de Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS), din 650 581 beneficiari de pensii, plătite din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat, pentru 9 802 beneficiari, pensiile depășesc plafonul de 13 700 de lei.
Calculul estimativ al cheltuielilor necesare pentru indexarea prestațiilor sociale constituie 14,2 miliarde de lei. Circa 10,9 miliarde de lei vor fi din mijloacele bugetului de asigurări sociale de stat, iar suma de 3,3 miliarde de lei va fi alocată din mijloacele bugetului de stat.
Anterior, premierul Dorin Recean a comentat anunțul făcut de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, în cadrul unei emisiuni televizate, la mijlocul lunii februarie curent, precum că pensiile vor fi indexate cu 4,2%, deși, conform datelor din Legea Bugetului, în 2024, rata de indexare urma să fie de 6%.
„(…) Deja se ajunge la speculații în ceea ce privește creșterea pensiilor. Vreau să asigur toată lumea că tot bufetul pentru pensionari, planificat pentru anul 2024, va ajunge la pensionari. Acum Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor, vă rog ca pensionarii cu pensiile mai mici să beneficieze în primul rând de aceste creșteri”, a punctat premierul în debutul ședinței.
Bugetul pentru pensii preconizat pentru anul 2024 este de 28 de miliarde de lei, cu o creștere de 11% față de anul 2023. În acest an, statul va achita pensii pentru limita de vârstă pentru 530 643 de pensionari, iar pensia medie se estimează la 3 965 de lei.