Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa şi 18 au fost rănite într-un bombardament imputat Kievului în oraşul rus Belgorod, a anunţat guvernatorul acestei regiuni frontaliere cu Ucraina care este vizată frecvent de tiruri, relatează AFP.
„Conform datelor provizorii, cinci persoane au fost ucise la Belgorod, între care un copil, şi 18 persoane au fost rănite, între care cinci copii”, a scris Viaceslav Gladkov pe contul său de Telegram.
Potrivit acestuia, la Belgorod mai multe apartamente, locuinţe şi maşini au fost avariate de tiruri, precum şi un mic centru comercial şi incinta unei „întreprinderi industriale”.
Anterior, agenţia de stat RIA Novosti a relatat că bombardamentul a lovit un centru comercial, publicând o înregistrare video în care putea fi văzut un magazin cu geamurile sparte, la intrarea căruia se aflau dărâmături. Mai multe trupuri erau vizibile.
Două case din districtul Belgorod, care înconjoară oraşul, au fost de asemenea lovite în bombardament, potrivit guvernatorului.
Oraşul Belgorod, situat la circa 40 de km de frontiera ucraineană, este capitala regiunii ruse cu acelaşi nume vizată cu regularitate de tiruri ucrainene în replică la bombardamentele masive ale Rusiei.
În noaptea de miercuri spre joi, Ucraina a fost vizată de 26 de rachete care au provocat moartea cel puţin a unei femei, în timp ce marţi bombardamente ruse în estul Ucrainei s-au soldat cu opt morţi.
Ministerul rus al Apărării s-a limitat pentru moment la a afirma că joi la prânz rachete lansate de armata ucraineană în regiunea Belgorod au fost neutralizate.
La sfârşitul lui decembrie, capitala regională a fost ţinta unei lovituri ucrainene care s-a soldat cu 25 de morţi, cel mai grav bilanţ în rândul civililor de pe teritoriul Rusiei de la declanşarea războiului.
Bombardamentele în această regiune s-au înmulţit apoi, în replică la cele ale forţelor Moscovei în Ucraina, punând în dificultate discursul Kremlinului potrivit căruia viaţa cotidiană a ruşilor nu este perturbată de conflict.
La jumătatea lui ianuarie, autorităţile din regiunea Belgorod au anunţat că întăresc măsurile de securitate pentru şcoli şi centrele comerciale.