Oamenii legii au deslușit misterul morții bărbatului de 46 de ani, care ieri-dimineață a fost găsit zăcând fără suflare pe o stradă din localitatea Baimaclia, din raionul Cantemir. Ar fi fost ucis de o femeie cu care a consumat alcool, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit surselor, în noaptea de 12 spre 13 februarie, bărbatul s-ar fi aflat în ospeție la o tânără de 33 de ani, din localitatea sus menționată, cu care ar fi consumat alcool.
Ulterior, între cei doi s-ar fi iscat o ceartă care a culminat cu o tragedie. În timp ce se aflau în curte, gazda ar fi luat o bucată de ardezie cu care și-ar fi lovit oaspetele în cap, iar acesta s-a prăbușit la pământ în stare de inconștineță.
Tânăra l-ar fi târât pe bărbat din curte în stradă pentru a ascunde urmele infracțiunii, unde l-a lăsat să zacă până dimineață când a fost găsit de un trecător care a alertat poliția, dar și a solicitat intervenția unui echipaj medical.
Din nefericire, medicii au putut doar să constate decesul bărbatului de 46 de ani, originar din raionul Cahul.
Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz, iar bănuita a fost reținut pentru 72 de ore.