Doi bărbați, un moldovean în vârstă de 35 de ani și un albanez de 33 de ani, au fost arestați în Italia sub acuzația de proxenetism.
Aceștia, rezidenți în provincia Caserta, sunt suspectați că au recrutat tinere din Republica Moldova, le-au adus în Italia și le-au obligat să se prostitueze, conform informațiilor de la breakingnews.md, citând radiochisinau.md.
Autoritățile italiene au demarat investigații după ce mai multe femei au reușit să scape de sub controlul celor doi bărbați. Victimele au relatat că li s-au făcut promisiuni de angajare în Italia, dar după ce au ajuns acolo, au fost constrânse să se prostitueze.
Poliția din Italia a deschis o anchetă pentru a stabili toate detaliile legate de acest caz.