Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat sâmbătă că a descoperit o schemă de corupţie la achiziţionarea de armament de către armata ucraineană, valoare totală a fraudei fiind echivalentă cu aproximativ 40 de milioane de dolari.
Anunţul privind frauda de proporţii, confirmată de Ministerul Apărării ucrainean, va avea o rezonanţă uriaşă în ţara afectată de invazia rusă care durează de aproape doi ani, transmite breakingnews.md cu referire la Agerpres.ro.
Lupta pentru eradicarea corupţiei rămâne o problemă majoră în Ucraina, în contextul deciziei Uniunii Europene de anul trecut de a deschide negocieri oficiale de aderare cu Kievul.
SBU a informat că o investigaţie a „arătat că angajaţi ai Ministerului Apărării şi manageri ai furnizorului de arme Lvov Arsenal au furat aproape 1,5 miliarde de grivne în cadrul unei tranzacţii de cumpărare de obuze”.
„Potrivit anchetei, foşti şi actuali funcţionari de rang înalt din Ministerul Apărării şi manageri ai companiilor afiliate au fost implicaţi în delapidare”, potrivit SBU, care a adăugat că deturnarea de fonduri a inclus achiziţionarea a 100.000 de obuze pentru armata ucraineană.
SBU a menţionat că un contract pentru obuze a fost semnat cu Lvov Arsenal în august 2022 – la şase luni după începerea războiului – şi că plata a fost făcută în avans, unele fonduri fiind transferate în străinătate.
Cu toate acestea, armamentul nu au fost furnizat niciodată şi unele fonduri au fost transferate ulterior în alte conturi din străinătate, precizează SBU într-un comunicat de presă.
Potrivit comunicatului de presă citat, cinci persoane au fost primit „notificări de suspiciune”, prima etapă a procedurilor judiciare ucrainene. Unul dintre suspecţi a fost arestat în timp ce încerca să treacă frontiera ucraineană.