Un bărbat a fost bătut cu pumnii și picioarele de un călugăr

Un bărbat a fost bătut cu pumnii și picioarele de un călugăr într-un autobuz din Constanța, cei doi fiind despărțiți în cele din urmă de șofer. Un călugăr...

Un bărbat a fost bătut cu pumnii și picioarele de un călugăr într-un autobuz din Constanța, cei doi fiind despărțiți în cele din urmă de șofer.

Un călugăr s-a dovedit a fi un bătăuș desăvârșit, după ce a călcat în picioare, la propriu, un bărbat, într-un autobuz din orașul tomitan, scrie Replica de Constanța.

Incidentul a avut loc pe 9 ianuarie, într-un autobuz de pe linia 102.

În imaginile filmate prezentate de publicația constănțeană se poate vedea un călugăr care se năpustește cu pumnii și picioarele asupra unui bărbat.

„Ai înțeles, bă? Tu nu-ți bați joc de mine, bă, tâmpitule!”, se poate auzi pe înregistrarea video, printre loviturile aplicate de fața bisericească.

„Marș, mă, câine, că te omor”, îi mai spune la un moment dat monahul celui pe care l-a înghesuit în spatele autobuzului.

Șoferul a intervenit abia când a ajuns autobuzul în stație

Agresiunea încetează abia când șoferul oprește autobuzul în stație și se îndreaptă spre cei doi, pentru a-i despărți, după care le spune să coboare din autobuz.

Călugărul se conformează, nu înainte de a-i mai adresa o insultă celui pe care l-a bătut bine tot drumul. „Ia-ți telefonul, tâmpitule!”, îi spune victimei, căreia îi aruncă apoi cu putere telefonul.

Nu se știe de la ce a pornit conflictul dintre cei doi și nici de unde era călugărul bătăuș.

Urmează imagini cu impact emoțional:

 

Sursa: stirileprotv.ro.

In this article