La13 iulie 2023, o crimă teribilă a cutremurat tot satul Șolcani, din raionul Soroca. Ion Grebănos, de 38 de ani, a avut parte de o moarte extrem de violentă. Un vecin a descoperit corpul lui, zăcând dezbrăcat în propria grădină. La scurt timp, polițiștii au încătușat-o pe soția bărbatului decedat. Ea a stat în izolator aproape 2 săptămâni, apoi a fost eliberată. Tot atunci oamenii legii i-au acuzat de omor pe doi tineri din localitate, unul dintre care este minor. Echipa Life Moldova a încercat să afle ce s-ar fi întâmplat curtea lui Ion, în noaptea teribilă, de ce bărbatul a fost dezbrăcat, iar hainele i-au fost arse, dar și care este versiunea soției acestuia și ce dezvăluiri fac tinerii învinuiți de crimă.
Ion creștea 2 copii împreună cu soția sa, Ludmila. Anume pe aceasta au reținut-o oamenii legii, la câteva ore după ce a fost descoperit cadavrul bărbatului.
Soția victimei nu este singura care a ajuns pe mâna oamenilor legii. La o săptămână de la moartea bărbatului, pe lista învinuiților au ajuns și doi tineri din sat: un adolescent de 17 ani și altul de 18. Ambii, până nu demult, ieșeau să se joace cu fiii lui Ion, iar dintr-o dată, s-au pomenit acuzați de o infracțiune gravă.
„Ne-am dus la el să vorbim de ce a făcut asta. Nu am avut intenția să-l omorâm”
„Ne-am dus la el să vorbim de ce a făcut asta. Nu am avut intenția să-l omorâm. Nu vreau să răspund pentru omorul făcut de altcineva”, au spus cei doi.
La 13 iulie 2023, soția lui Ion a ajuns în izolator. După 12 zile de arest, oamenii legii au eliberat-o. Totuși, femeia are interdicția de a părăsi țara. Ludmila s-a mutat la Soroca, după moartea soțului său: „El mai mult a fost plecat, iar eu am stat acasă cu copiii. A lucrat în Italia, Germania, acolo s-a îmbolnăvit cu ochii, după ce i-a nimerit o soluție în ochi și nu mai vedea. Când nu a mai putut el, am început să plec eu, am fost în Cehia, apoi în Italia”.
„Prin ce greutăți trecem numai noi 3 știm”
În cei 17 ani de căsnicie, Ludmila și Ion au crescut 2 feciori, cel mai mare fiu are 16 ani și învață de bucătar, iar cel mai mic are 14 ani și își face studiile la gimnaziu: „Numai eu știu ce am în suflet și câtă durere trag, dar am doi copii care mă susțin, le mulțumesc foarte mult pentru că îmi dau speranță la viață mai departe. Prin ce greutăți trecem numai noi 3 știm”, a mărturisit Ludmila.
„Îmi spunea: Vino acasă, Liuda, pentru că o să mor și nu o să mă vezi”
Femeia recunoaște că viața de familie nu era una simplă, Ion îi făcea des soției sale scene de gelozie și-i cerea socoteală pentru fiecare pas, iar în ultima perioadă, o suspecta tot mai des de infidelitate. Din acest motiv, relația lor de cuplu s-a răcit: „Când m-am dus de acasă eram slabă, când am revenit din Italia eram grăsuță, pentru că lucrul îmi era ușor. El era gelos, nu știu din ce cauză, dar în ultimul timp îmi spunea: „Vino acasă, pentru că o să mor și nu o să mă vezi”. Știam că acasă e sărăcie, acasă nu-mi dă nimeni”.
În ajunul producerii crimei, în gospodăria lui Ion s-ar fi întâmplat lucruri stranii
Firul evenimentelor de dinaintea morții lui Ion începe din dimineața de 12 iulie. „Era Petru și Pavel, ne-am trezit dimineață, totul era bine, am prăjit niște pește. El a zis că e sărbătoare și mi-a propus să servim câte un pahar de bere. S-a dus în sat și a stat vreo trei ore, a venit cu o sticlă de vin, am stat la masă, apoi am fost și am ajutat la încărcat paie, apoi a stat la masă cu Viorel, iar eu m-am dus la nana Dusea, pentru că făcuse și ea masă”, a relatat Ludmila.
În ajunul producerii crimei, în gospodăria lui Ion s-ar fi întâmplat lucruri stranii. Ludmila povestește că atunci când a revenit din ospeție, a auzit zgomote la poartă: „Am auzit pe cineva bocănind la poartă, m-am dus să văd cine face așa la orele 22:00, dar au fugit. Nu am reușit să văd cine era și m-am dus la domnul primar, i-am spus ce s-a întâmplat”.
„S-a început cearta, mi-a tras o palmă, iar eu i-am spus că mă duc la mama”
Acest fapt ar fi intensificat bănuielile lui Ion privind infidelitatea soției sale. Ludmila spune că soțul i-a făcut mai multe reproșuri, apoi a trecut de la strigăte la palme și îmbrânceli: „S-a început cearta. Îmi spunea că nu crede că am fost la primar. Apoi s-a liniștit, ne-am culcat și am dormit vreo oră și jumătate. Eu m-am trezit și m-am dus la WC, iar când am revenit, m-a întrebat unde am fost, mi-a spus că umblu aiurea. Mi-a tras o palmă. M-am întors și i-am zis: „Ai început și cu mâinile? Eu mă duc la mama”. Am ieșit și m-am pornit spre satul vecin. Am ajuns la hudiță și era întuneric, mă temeam și m-am întors înapoi. El era întins în pat, iar a început cearta, eu am ieșit afară și m-am așezat, iar el a venit la mine, m-a numit cu vorbe urâte”.
„L-am lovit de 3 ori cu skateboardul… așa și a rămas acolo”
Femeia descrie aceste scene de dute-vino și replicile tăioase dintre ea și soț ca pe o neînțelegere banală, care s-a încheiat doar după ce Ludmila a plecat să înnopteze la rude: „A început să mă întindă, să mă tragă în casă. Acolo iar s-a început cearta, mi-a tras două palme. Era ora 2:00, început la 3:00, am ieșit din casă, în curte, apoi în drum, lângă fântână am găsit un skateboard mic pentru copii, m-am pornit spre nana Dusea, el m-a ajuns și a început să mă întindă. Atunci eu l-am lovit de 3 ori cu skateboardul, pe mâini și pe umăr. I-am spus că nu suntem copii mici să ne întindem, că se va trezi a doua zi și vom vorbi. L-am împins și așa a rămas acolo. Eu m-am dus la mama, pe deal”.
„Le-am povestit polițiștilor tot și m-au închis. De atunci atât de tare m-am trevojit”
Ludmila spune că și-a lăsat soțul pe picioare și că nu i-a provocat leziuni care să-i provoace moartea. În dimineața de 13 iulie, femeia a aflat vestea că un vecin a descoperit cadavrul lui Ion. Alarmată, a venit urgent acasă, unde o așteptau și polițiștii, care au luat-o la întrebări: „Erau doi polițiști și o polițistă, m-au întrebat cum, ce și de ce. Apoi au plecat, eu am rămas acasă. După amiază au venit iar, au luat vecinii, m-au luat și pe mine. Eu le-am povestit tot și m-au închis. De atunci atât de tare m-am trevojit, nu am nici ținere de minte. Mă gândeam doar ce fac copiii și ce va fi cu mine mai departe”.
Victima avea fracturate 20 de coaste, echimoze pe cap și pe față, plăgi pe buze și hemoragii
Potrivit expertizelor, Ion și-a găsit sfârșitul în propria grădină. Bărbatul zăcea la sol, dezbrăcat, iar pe corpul lui erau semne vizibile de maltratare. Medicii legiști au stabilit că moartea lui a survenit la 13 iulie, în rezultatul unei hemoragii masive intraabdominale. Victima avea fracturate 9 coaste pe dreapta și 11 pe partea stângă. Bărbatul avea splina ruptă și a suferit hemoragii masive, s-au scurs 2 litri de sânge în cavitatea abdominală. Vătămările au fost provocate cu un obiect dur, prin mecanism de lovire repetată. Totodată, potrivit raportului de expertiză medico-legală, victima avea echimoze pe cap și pe față, plăgi pe buze și hemoragii care s-au produs cu puțin timp până la survenirea decesului.
Fratele Ludmilei nu a crezut că aceasta și-ar fi ucis soțul, așa că a pornit propria anchetă
La o săptămână de la moartea lui Ion, în timp ce Ludmila se afla în arest preventiv, polițiștii au găsit alți doi bănuiți, care s-au ales cu statut de învinuit. Este vorba despre doi tineri din Șolcani. Legătura a făcut-o fratele Ludmilei, Constantin Văcari. Acesta nu a crezut nici pentru o clipă că sora sa ar fi fost în stare să-i ia zilele soțului ei, așa că a pornit propria anchetă.
Ce a descoperit Constantin, cine sunt cei doi tineri anchetați pentru omor, în prezent, și ce povestesc aceștia despre noaptea fatală, în care Ion a fost omorât cu bestialitate vedeți din reportajul de mai jos: