Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat sâmbătă seara că Statele Unite sunt „profund îngrijorate” de circumstanțele dispariției opozantului rus Alexei Navalnîi și a cerut „eliberarea sa imediată”.
„Suntem profund îngrijorați de locul în care se află Aleksey Navalny, care lipsește din sistemul penitenciar rusesc de aproape trei săptămâni. Cerem încă o dată eliberarea sa imediată și încetarea represiunii continue a vocilor independente din Rusia”, a afirmat Blinken, într-o postare pe X (ex-Twitter).
Judecătorii ruși au suspendat noile proceduri penale împotriva liderului opoziției Alexei Navalnîi, încarcerat, în condițiile în care apropiații opozantului spun că acesta nu și-a contactat avocații de aproape trei săptămâni, iar un oficial ONU a declarat că absența sa echivalează cu o „dispariție forțată”, relatează The Guardian.
Instanțele au suspendat șapte audieri judiciare „până când se va stabili unde se află [Navalnîi]”, au declarat avocații săi, sporind și mai mult îngrijorarea că opozantul Kremlinului ar putea fi redus la tăcere sau chiar ucis, în condițiile în care Vladimir Putin a anunțat că intenționează să își prelungească domnia pentru un al cincilea mandat prezidențial.
Navalnîi, care a fost condamnat la aproape trei decenii de închisoare, a dispărut la începutul lunii decembrie dintr-o închisoare din regiunea Vladimir, în apropiere de Moscova, fiind suspectat că a fost transferat într-o colonie cu „regim special”, unde ar putea fi ținut în regim de izolare totală cu lumea din afară, în conformitate cu cel mai dur regim penitenciar din Rusia, timp de ani de zile.
Kira Iarmish, o consilieră al lui Navalnîi, a declarat că echipa sa a trimis solicitări la aproape 200 de centre de detenție preventivă din Rusia în căutarea mai multor informații despre liderul opoziției dispărut, dar nu a reușit să îl găsească.
Kremlinul nu a răspuns la întrebările privind locul unde se află Navalnîi, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, afirmând că echipa sa nu are „nici intenția, nici capacitatea de a urmări soarta prizonierilor”.
Apropiații săi sunt, de asemenea, îngrijorați de faptul că acesta ar fi putut fi internat după ce a leșinat la începutul acestei luni din cauza condițiilor sanitare și nutriționale precare din închisoarea IK-6 din Vladimir, unde își ispășea o pedeapsă cu închisoarea pentru acuzații de fraudă. În august, el a fost condamnat la încă 19 ani într-o colonie cu „regim special” pentru acuzații de extremism. El a susținut că acuzațiile care i se aduc sunt de natură politică.
„Sunt foarte îngrijorată de faptul că autoritățile ruse nu vor să dezvăluie locul unde se află și starea lui Navalnîi pentru o perioadă atât de îndelungată de timp, ceea ce echivalează cu o dispariție forțată”, a declarat Mariana Katzarova, raportorul special al ONU privind situația drepturilor omului în Federația Rusă.
„Am aflat că audierea în instanță cu privire la încălcarea drepturilor omului ale lui Navalnîi în detenție nu a avut loc. Avocații domnului Navalnîi, care au fost împiedicați să se întâlnească cu acesta din 6 decembrie, au fost informați de către instanță că clientul lor nu mai este deținut în regiunea Vladimir, fără a oferi alte detalii”, a declarat Katzarova.
Dispariția lui Navalnîi survine în momentul în care Putin își lansează campania pentru un al cincilea mandat prezidențial. El este cel mai longeviv lider de la Kremlin de la Stalin încoace și l-ar putea depăși dacă va continua să candideze pentru un al șaselea mandat la putere.
Susținătorii lui Navalnîi au lansat o campanie de gherilă anti-Putin, inclusiv panouri publicitare în Moscova, Sankt Petersburg și Novosibirsk, cu un cod QR care trimite la un site web care îi îndeamnă pe cei care îl critică pe Putin să folosească tactici „partizane” non-violente pentru a-și exprima dezacordul.
Navalnîi a fost otrăvit în Rusia cu noviciok în 2020, a fost trimis în Germania pentru tratament și apoi s-a întors în Rusia în 2021, unde a fost arestat, judecat pentru fraudă și extremism și condamnat la trei decenii de închisoare. Susținătorii săi spun că a suferit de misterioase afecțiuni stomacale în închisoare și cred că este posibil să fie ținut în închisoare atâta timp cât Putin rămâne la putere.