
Un bărbat de 50 de ani a fost transportat la spital după ce automobilul pe care îl conducea s-a răsturnat în orașul Sângera, municipiul Chișinău. Accidentul s-a produs după ce mașina a lovit o bordură.
Potrivit informațiilor preliminare oferite de ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Cristina Talpă, poliția a fost sesizată despre accident ieri, în jurul orei 17:10.
Oamenii legii au stabilit preliminar că bărbatul se afla la volanul unui automobil de marca Dacia când, în circumstanțe care urmează să fie clarificate, a lovit o bordură. În urma impactului, vehiculul s-a răsturnat.
Șoferul a suferit mai multe traumatisme și a fost dus la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!
