O tânără absolventă a Facultății de Medicină din Galați, originară dinR. Moldova, și-a găsit sfârșitul în apartamentul pe care îl închiriase în orașul francez Amiens, unde ajunsese în urmă cu doar câteva zile, pentru a pregăti şi susţine examenul de rezidențiat, scrie viata-libera.ro.
Conform presei franceze, Doina J., în vârstă de 31 de ani, a fost găsită înjunghiată în apartamentul în care abia se cazase. Polițiștii din Hexagon au demarat cercetările pentru identificarea autorilor și a modului în care s-a petrecut tragedia.
Originară din Republica Moldova, Doina locuia în Galaţi de aproape un deceniu, alături de fratele său mai mic, pe care îl avea în grijă. Tânără absolvise Facultatea de Medicină din Galați şi voia să-şi continue cariera în Franța, unde avea o prietenă care era deja medic. Plină de speranțe și vise, tânăra licențiată în Medicină a închiriat un apartament în orașul francez Amiens, prin intermediul unei platforme imobiliare specializate.
Joi, 30 noiembrie 2023, la scurt timp după s-a instalat în locuinţă, tânăra a fost găsită moartă, medicii legiști confirmând faptul că a decedat în urma unor leziuni produse prin înjunghiere cu o armă albă. Conform presei din Franța, autoritățile au deja un cerc de suspecți și au început investigațiile pentru a elucida circumstanțele exacte ale crimei. În acest moment, oamenii legii sunt de părere că motivul crimei ar fi fost tâlhăria.
Prietenii şi reprezentanții Facultății de Medicină din Galați și-au exprimat compasiunea față de destinul crunt al tinerei doctorițe, iar familia este în stare de șoc după cumplita veste. Conform surselor noastre, Doina era căsătorită cu un om de afaceri din Galaţi.