Astăzi, 29 noiembrie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura municipiului Chișinău.
Astfel, potrivit sentinței, inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă vătămări corporale grave și decesul unei persoane (art.264 alin.(3) lit.a), b) din Codul penal), precum și infracțiunea de părăsire a locului accidentului rutier (art.266 din Codul penal), stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 6 ani și 10 luni, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.
Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul succesorului părții vătămate decedate a sumei de 5 000 000 lei cu titlu de prejudiciu moral și a sumei de 296 206,63 lei cu titlu de prejudiciu material.
În beneficiul celorlalte părți vătămate instanța a dispus încasarea mijloacelor bănești în sumă totală de peste 1,5 milioane de lei.
Reamintim că procurorii au înaintat acuzarea pe faptul că, învinuitul, la 24 iulie 2023, aproximativ la ora 22, deplasându-se cu mijlocul de transport în mun. Chișinău, pe bd. Decebal, din direcția bd. Iuri Gagarin, având în calitate de pasageri 3 persoane, nu a luat în consideraţie starea lucrurilor în traficul rutier ce reflectă gradul de protecţie a participanţilor la el împotriva accidentelor şi consecinţei acestora, n-a ţinut seama permanent de totalitatea factorilor ce caracterizează condiţiile rutiere, existenţa unor obstacole pe sectoarele drumului, intensitatea şi nivelul de organizare a traficului rutier, prin ce a ignorat prevederile Regulamentului circulaţiei rutiere (RCR), iar ca urmare, a pierdut controlul volanului, a ieșit pe contrasens și s-a ciocnit cu un alt în autovehiculul, al cărui conducător auto era un bărbat.
De la tamponare, automobilul învinuitului a fost proiectat pe banda opusă de deplasare, unde s-a ciocnit cu un al doilea autovehiculul de model „Volkswagen Polo”, la volanul căruia era o femeie, având trei pasageri, după care a fost proiectat și a tamponat al treilea autovehiculul de model „Skoda Octavia”, condus de un bărbat.
În rezultatul acestui eveniment rutier, mijloacele de transport prenotate au fost deteriorate tehnic, iar conducătorul auto al autovehiculului de model „Volkswagen Polo” a decedat.
Conform raportului de expertiză judiciară medico-legală unul din pasagerii automobilului condus de șoferița decedată, a suferit vătămări corporale grave, altul – vătămări corporale medii, iar al treilea – vătămări corporale ușoare.
Imediat după producerea accidentului rutier, învinuitul, manifestând neglijență față de cei implicați în accidentul rutier și față de persoanele care s-au ales cu vătămări corporale, a ieșit din automobil și a părăsit locul accidentului rutier, plecând într-o direcție necunoscută, la 03 august 2023 fiind reținut
Învinuitul și-a recunoscut vina în comiterea faptei imputate.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.