Șefa statului Maia Sandu merge în vizită de lucru în Cehia și Elveția, în următoarele zile, și va participa la reuniunea Platformei de Sprijin pentru Moldova, la Chișinău, anunță responsabilii de la Președinție.
„Astfel, luni, 16 octombrie, președinta Maia Sandu își începe vizita oficială în Republica Cehă, unde va avea întrevederi cu Președintele Republicii Cehe, Petr Pavel, cu Prim-ministrul Petr Fiala, dar și cu șefii celor două camere ale legislativului ceh. Împreună cu Președintele Pavel, șefa statului va participa și la Forumul moldo-ceh al oamenilor de afaceri, organizat în cadrul celei de a 5-a reuniuni a Comisiei interguvernamentale moldo-cehe privind cooperarea economică.
Iar în perioada, 18-19 octombrie, șefa statului se va afla în Confederația Elvețiană, în vizită de stat, la invitația Președintelui Alain Berset. Acolo, va avea mai multe întrevederi cu oficiali elvețieni, o discuție publică cu studenții Universității Tehnice din Zürich și se va întâlni cu diaspora”, se arată în comunicatul emis de reprezentanții Președinției.