Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a primit cererea de demisie a directorului Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu. „Am luat act de cererea de demisie a directorului CNA, Iulian Rusu, care a parvenit astăzi în adresa mea.
Îi mulțumim domnului Rusu pentru efort”, a menționat șeful legislativului.
Potrivit Președintelui Parlamentului, în timpul apropiat, va fi înaintată propunerea de numire a unui nou director al CNA.
„Așteptările Parlamentului și ale întregii societăți de la CNA sunt foarte clare: creșterea vitezei cu care sunt investigate actele de corupție; stoparea fluxurilor financiare ilegale; asigurarea integrității instituției prin accelerarea reformării Centrului Național Anticorupție și curățării instituției de practici și personaje nocive”, a mai spus Igor Grosu.