Teodor Cârnaț vizează combaterea corupției și dezvoltarea economică în Chișinău

Teodor Cârnaț își lansează campania electorală pentru funcția de primar al orașului Chișinău cu un manifest care pune accentul pe cinci poli de putere esențiali pentru dezvoltarea și...

Teodor Cârnaț își lansează campania electorală pentru funcția de primar al orașului Chișinău cu un manifest care pune accentul pe cinci poli de putere esențiali pentru dezvoltarea și transformarea orașului.

  1. Polițico-militar: Teodor Cârnaț și echipa sa se angajează să asigure o gestionare eficientă a resurselor umane, financiare și logistice pentru o administrație modernă. Ei propun reevaluarea instituțiilor municipale și crearea de parteneriate cu alte orașe pentru investiții în capital uman și financiar. Siguranța orașului va fi asigurată prin o poliție funcțională și relocarea unităților militare din centrul orașului.
  2. Economico-financiar: Cârnaț promite o „toleranță zero” față de corupție și propune crearea unui instrument transparent pentru gestionarea resurselor financiare ale orașului. Cooperarea dintre centrele de digitalizare și informaționale va fi încurajată pentru atragerea investitorilor, iar promovarea unui singur impozit la nivel de municipalitate este un obiectiv important.
  3. Cultural-religioasă: Manifestul acordă o atenție sporită sectorului cultural și religios, promovând un dialog constructiv între administrație și societățile care formează cultura orașului. Propuneri includ trecerea monumentelor din era sovietică pe o Alee a Suferinței și promovarea ecumenismului, unde toate religiile vor fi egale în expresie și binevenite.
  4. Educativ-media: Se va promova Chișinăul ca un centru academic prin crearea unui Târg educational și a unui Centru științific municipal. Mass-media va fi sprijinită, iar zilele culturii orașului vor fi organizate în afara țării pentru a expune opinii și a promova orașul.
  5. Ecologică: Cârnaț propune continuarea programului ”capitala verde” și crearea unei rezervații speciale în apropierea orașului pentru a proteja mediul înconjurător.

Prin aceste puncte cheie, Teodor Cârnaț își asumă angajamentul de a transforma Chișinăul într-un oraș mai sigur, mai transparent, mai cultural și mai ecologic, cu accent pe implicarea cetățenilor în procesul decizional.

In this article