Militarii Armatei Naționale execută salturi cu parașuta de la diferite înălțimi, la Centrul de instruire militară al Brigăzii Infanterie Motorizată „Moldova” din municipiul Bălți.
Potrivit unui anunț al instituției, antrenamentele fac parte din Cursul de calificare parașutări, care a demarat în luna mai, iar instruirea cuprinde ședințe teoretice, antrenamente la sol și executarea parașutărilor.
La final, participanții la curs vor primi brevetul de parașutist. Activitatea face parte din Planul de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2023.