Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, în vârstă de 68 de ani, a fost condamnat miercuri la un an de închisoare la domiciliu și doi ani de închisoare cu suspendare, pentru corupție și trafic de influență.
Avocata lui Nicolas Sarkozy a anunțat însă că va face recurs la Curtea Supremă, unde va contesta procedura, nu faptele. Acest recurs poate dura și un an, explică presa franceză, iar sentința dată astăzi nu are efect executoriu. Concret, sentința de miercuri nu este pusă în aplicare, iar Sarkozy nu va purta brățara electronică, până la finalul recursului la Curtea Supremă.
Thierry Herzog și fostul magistrat superior Gilbert Azibert au fost și ei condamnați la aceleași pedepse. Curtea de Apel a pronunțat, de asemenea, o interdicție pe o perioadă de trei ani în exercitarea a drepturilor civile pentru Nicolas Sarkozy, astfel că nu mai poate candida pentru funcții publice. Avocații lui Sarkozy au anunțat că vor contesta și această decizie la Curtea Supremă a Franței.
Sarkozy nu este primul președinte condamnat în Franța – Jacques Chirac, care fusese anterior primarul Parisului, a primit în 2011 o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, pentru că aranjase plata unor prieteni politici, întocmindu-le acte false de angajați la primărie. Sarkozy va fi totuși primul președinte care primește pedeapsă cu executare.