Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a declarat în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la TV N4 că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) nu va avea succes la alegerile locale din acest an. El a spus că oamenii au văzut ce poate face PAS la guvernare și că nu sunt mulțumiți de rezultate.
„Nu știu cine este candidatul PAS-ului, dar cert este că PAS va avea probleme nu doar în Chișinău, dar și în teritorii sau raioane. Niciun oraș sau municipiu nu va fi „cucerit” de către PAS. Oamenii au văzut cine și ce poate face. Și fără intervenții dure și barbare probabil că le va fi complicat la aceste alegeri locale”, a afirmat Ion Ceban.
Primarul a adăugat că el și echipa sa vor continua să lucreze pentru dezvoltarea Chișinăului și pentru rezolvarea problemelor cetățenilor. „Noi vrem să continuăm lucrurile bune în Chișinău. Noi știm ce avem de făcut, știm ce trebuie să facem și le vom continua. Dăm asigurări fiecărui Chișinăuian că vom ajunge la diferite probleme pe care nu le-am abordat substanță și nu le-am acordat atenție sporită”, a declarat Ion Ceban.