Prim-ministrul României Nicolae-Ionel Ciucă, aflat în prima sa vizită oficială la Chișinău, a fost primit astăzi de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Cu această ocazie, Maia Sandu a mulțumit României pentru tot sprijinul acordat, astfel încât populația și economia Republicii Moldova să treacă cu bine peste iarna complicată, determinată de o creștere exponențială a costurilor la energie și gaze, precum și de lipsa acută a furnizării acestor resurse, în special prin întreruperea furnizării de către Gazprom timp de câteva luni.
”Am ieșit bine din iarnă și acest lucru s-a întâmplat inclusiv sprijinului Dvs. Avem subiecte importante pe agendă, pe de o parte încercăm să menținem stabilitate în țară și să oferim siguranță cetățenilor, pe de altă parte încercăm să creștem reziliența economiei, pentru a crește standardele de viață în Republica Moldova și Dvs ne sprijiniți pe toate aceste dimensiuni”, a declarat Maia Sandu.
Premierul Ciucă a mulțumit, la rândul său, pentru decizia Parlamentului Republicii Moldova de a adapta legislația în conformitate cu hotărârea Curții Constituționale, respectiv de a acorda limbii române statutul de limbă oficială în Republica Moldova.
”Vizita la Chișinău, un loc de suflet pentru români, îmi oferă prilejul să reafirm sprijinul necondiționat pentru Republica Moldova în parcursul european, dar și pentru dezvoltarea economiei, implementarea reformelor şi bunăstarea tuturor cetățenilor săi. Vreau să apreciez în mod deosebit modul exemplar în care autoritățile Republicii Moldova au reușit să gestioneze, cu largul sprijin internațional, situația de securitate și amenințările actuale. România va rămâne mereu alături de Republica Moldova, indiferent de dificultatea temelor de securitate din regiune”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Maia Sandu a prezentat pașii făcuți de Republica Moldova pentru îndeplinirea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene în scopul pregătirii deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Principalele probleme ale justiției au fost invocate în paralel cu eforturile Guvernului Republicii Moldova de a asigura stabilitatea, securitatea și siguranța fiecăruia dintre cetățeni. În privința acestor aspecte, doamna președintă Maia Sandu a salutat cooperarea deosebită între România și Republica Moldova, pentru a depăși provocările generate de încercările repetate de destabilizare a situației politice și sociale intervenite din partea Federației Ruse.
Prim-ministrul Ciucă a subliniat angajamentul total al României în susținerea Republicii Moldova, atât pe parcursul său european, cât și pentru consolidarea situații economice și menținerea stabilității și a securității în fața provocărilor hibride la care este supusă.
Totodată, a fost prezentat stadiul implementării programului de sprijin finanțat cu 100 de milioane de euro de către Guvernul României. În acest sens, premierul român a anunțat deblocarea primei părți de 25 milioane euro a acestui program, care a fost aprobată de către Guvernul României.
Din perspectiva cooperării la nivelul mediului de afaceri, ambele părți au arătat deschidere pentru a încuraja mediul de business de pe ambele maluri ale Prutului să colaboreze în domeniile de interes reciproc și relevante pentru potențialul de dezvoltare economică.
În vizita oficială, premierul României este însoțit de ministrul Apărării, Angel Tîlvâr, ministrul Energiei, Virgil Popescu, Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mircea Abrudean.