Mii de oameni au ieșit la protestele de amploare din Georgia. În fața Parlamentului georgian au fost aruncate cocktail-uri Molotov. Președintele țării urmează să se adreseze poporului.
Continuă și la această oră confruntările protestatarilor cu polițiștii. Manifestanții sunt nemulțumiți de Legea privind „agenții străini”, votată în prima lectură, transmite breakingnews.md cu referire la realitatea.md.
Protestatarii spun că e o lege demnă de regimul Vladimir Putin și că e o formă de a înăbuși orice dizidență din țară. Președintele Georgiei, Salome Zourabichvili, se va adresa poporului în această noapte. Ea și-a anulat toate întâlnirile, dar nu și-a întrerupt vizita de lucru în Statele Unite.
Amintim că deputații din Parlamentul Georgiei s-au luat la bătaie, luni, în timpul unor dezbateri privind proiectul de lege referitor la „agenţii străini”, despre care criticii spun că are drept model legislaţia draconică din Rusia vecină. În tot acest timp, în fața Legislativului au avut loc proteste. Partidul de guvernământ susţine că îşi menţine angajamentul ca Georgia să adere la Uniunea Europeană. Preşedinta georgiană Salome Zurabişvili a declarat că se va opune prin veto proiectului de lege, argumentând că acesta ar pune în pericol speranţele Georgiei de a adera la UE şi la NATO, însă parlamentul poate trece peste un veto prezidenţial. Luna trecută, peste 60 de organizaţii ale societăţii civile şi instituţii media au declarat că nu vor respecta noua legislaţie privind „agenţii străini” dacă aceasta va deveni lege.