Railean-Mitrofan Livia, acuzată de trucarea concursurilor: “Bănuieli rezonabile de abuz și corupție”

Livia Mitrofan (ex-Railean), judecător la Judecătoria Chișinău, sediul Centru și candidat din rândul judecătorilor la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), a fost audiată de...

Livia Mitrofan (ex-Railean), judecător la Judecătoria Chișinău, sediul Centru și candidat din rândul judecătorilor la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), a fost audiată de Comisia Pre-Vetting în contextul procesului de evaluare financiară și etică a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor, în conformitate cu Legea nr. 26/2022.

Audierile au avut loc în ședință publică, conform unui calendar prestabilit, iar societatea civilă, reprezentanții mass-media și publicul larg au putut participa, prin notificarea prealabilă a Secretariatului Comisiei.

Potrivit înregistrării publicate pe canalul de You Tube al Comisiei Pre-Vetting, Livia Mitrofan a fost audiată timp de 28 minute și 26 secunde, iar prin decizia nr.1 din 25.10.2022 s-a decis promovarea ei în cursa pentru funcția la care râvnește.

În context, câteva zile în urmă, Consiliul Superior al Magistraturii a decis convocarea Adunării generale a judecătorilor pe data de 17 martie 2023, pentru examinarea candidaturilor trecute prin filtrul pre-vetting, pe listă fiind și judecătorul Livia Mitrofan.

După adoptarea deciziei cu privire la convocarea Adunării generale a judecătorilor, redacția noastră a intrat în posesia unor documente ținute în Arhiva Ministerului Justiției, potrivit cărora Livia Mitrofan, anterior Railean Livia (în continuare Railean-Mitrofan Livia)ar fi trucat unele concursuri pentru suplinirea locurilor vacante de notari în perioada când activa în cadrul Ministerului Justiției, iar asupra activității ei ”au apărut bănuieli rezonabile de abuz și corupție”.

Este interesant faptul că, imediat după ce împotriva actualului judecător Railean-Mitrofan Livia au fost aduse acuzații despre trucarea concursurilor, aceasta a fost transferată în Direcția elaborarea actelor normative a Ministerului Justiției.

Nu cunoaștem dacă documentele publicate mai jos au ajuns pe masa membrilor Comisiei Pre-Vetting, dar credem că trebuie să le cunoască judecătorii care vor participa la Adunarea generală a judecătorilor din 17 martie curent, pentru o apreciere justă a candidatei Railean-Mitrofan Livia. Or, în CSM nu pot ajunge persoane asupra cărora planează anumite suspiciuni de corupție sunt lipsite de integritate.

Extrase din documentele ținute în arhiva Ministerului Justiției:

În perioada 15.12.2010- 28.12.2010 Comisia de concurs în componența: Violeta Cojocari; Olga Șian; Natalia Marcova; Bazaochi Andrei;  Oleg Balan; Rodica Secrieru cu asigurarea lucrărilor de secretariat de către Railean Livia (Mitrofan – n.r.) a petrecut concursul pentru suplinirea locurilor vacante de notari.

În perioada 24 ianuarie 2011 – 07 februarie 2011 membrii Comisiei de licențiere Ungureanu Tatiana,  Mardari Maria,  Lazu Aurelia, Stahurschi Vasile, Andronatii Valentina şi Constantinescu Elena au  verificat respectarea de către membrii Comisiei de concurs și secretarul Comisiei de concurs (Railean-Mitrofan Livia – n.r.) a procedurii de petrecere a concursului şi a modului  de repartizare a locurilor vacante.

În urma verificărilor, tuturor materialelor acumulate în procedura desfășurării concursului,  membrii Comisiei de licențiere Andronatii Valantina și Constantinescu Elena nu au votat pentru aprobarea rezultatelor acestuia, deoarece au depistat multiple încălcări flagrante ale prevederilor Legii 1453-XV din 08.11.2002 şi ale Regulamentului privind organizarea concursului pentru suplinirea locurilor vacante de notar, aprobat prin Odinul Ministrului justiţiei al RM  nr. 170  din  30.04.2009 cu modificările ulterioare (în continuare Regulament) care au permis a constata:

  • concursul  s-a desfășurat cu încălcări grave de procedură;
    concursul nu a fost transparent;
  • aprecierea cunoștințelor concursanților nu a fost obiectivă;
  • repartizarea locurilor vacante a fost petrecută contrar cerințelor legii.

Secretarul comisiei de concurs (Railean-Mitrofan Livia – n.r.) nu a asigurat prezența observatorilor la etapele: de cifrare a lucrărilor, sigilare şi desigilare a cutiilor cu lucrări,  de verificare  a lucrărilor de către membrii Comisiei de concurs, de desfășurare a interviului, de examinare a contestațiilor și de repartizare a locurilor vacante,  așa cum prevede pct.34 al Regulamentului “34.Desfăşurarea concursului este supravegheată de 2 observatori desemnaţi de Ministrul Justiţiei”. Observatorii, persoane independente şi neimplicate în procedura de luare a deciziilor asupra rezultatelor concursului aveau sarcina de a supraveghea  legalitatea petrecerii  acestuia, sarcină care nu a fost realizată.

Secretarul comisiei de concurs (Railean-Mitrofan Livia – n.r.) pe întreaga perioadă de desfășurarea a acestuia în lipsa observatorilor independenți, contrar cerințelor art. 12 alineat (2) Legea 1453-XV  “Condiţiile de organizare a concursului pentru suplinirea locurilor vacante se aprobă de Ministerul Justiţiei”,  nu a respectat procedurile existente, a instituit  proceduri adhoc, și anume:

  • unipersonal a cifrat lucrările concursanților la proba din 20.12.2010, iar la contestarea notelor în general nu a cifrat repetat lucrările;
  • unipersonal  a sigilat și desigilat cutiile în care se aflau lucrările concursanților, borderourile și centralizatorul comun al lucrărilor;
  • pentru etapa interviului nu a asigurat Comisia de concurs cu toate cele 50 de spețe care urmau a fi propuse spre rezolvare de către concursanți, care se aflau în grupe a chite 19-20 persoane. Drept urmare, unele spețe în general nu au fost propuse spre rezolvare, iar altele  erau prezentate în 2 sau chiar  3 exemplare (soluția  se expunea verbal,  iar unii concursanți fiind în sală auzeau răspunsurile spețelor pe care urmau sa le rezolve);
  • nu a asigurat respectarea cerințelor pct.28 al Regulamentului (a permis deținerea de către unii concursanți a telefoanelor mobile);
  • nu a asigurat Respectarea cerințelor pct, 31 al Regulamentului  “31.Subiectele extrase se semnează de către membrii Comisiei de concurs”. Pe subiectele extrase pentru expunerea scrisă a etapei a doua a concursului,  semnăturile membrilor Comisiei de concurs lipseau;
  • pe lucrări  cifrul  l-a indicat  în colţul din dreapta de sus, dar nu în cel din stânga aşa cum prevede Regulamentul la pct.44;
  • contrar cerințelor pct.38 al Regulamentului  foile pe care concursanții au executat proba scrisă nu a  fost aplicată ștampila  Ministerului justiției, ci doar au fost semnate unipersonal de către Secretarul Comisiei de concurs, pe când  Regulamentul prevedea expres “38. În vederea elaborării lucrării scrise, secretarul Comisiei va distribui candidaților pixuri, foi şi ciorne pe care va fi aplicată ștampila Ministerului Justiţiei. După repartizarea foilor şi a ciornelor, fiecare din ele se numerotează (se are în vedere de candidat) în colţul din dreapta sus cu cifre arabe luate în cerc. Se interzice utilizarea altor foi, ciorne sau pixuri în timpul concursului decât a celor puse la dispoziție de către secretar»;
  • contrar cerințelor art.12 alin (3) Legea 1453/2002 încălcând procedura de petrecere a Concursului de la pct.73 și 74 al Regulamentului,  nu a colectat de la candidați cererile acestora privind opțiunile teritoriale la care aceștea candidau, ci doar cereri privind eliberarea licenţei de notar cu indicarea teritoriului de activitate, care  puteau fi completate și depuse numai de persoanele care au promovat concursul;
  • contrar cerințelor pct. 75 al Regulamentului, pentru aprobarea rezultatelor concursului a convocat Comisia de licențiere în ședință la expirarea termenului de 5 zile de la adoptarea de către Comisia de concurs a hotărârii privind promovarea concursului;
  • contrar cerințelor pct.13 din Regulament “13.Hotărîrea Comisiei de concurs privind promovarea concursului se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți la ședință.”  În procesele verbale nu a fost indicat numărul de voturi acumulat pentru fiecare candidat;
  • la calcularea mediilor generale  ale candidaților au fost depistate mai multe erori de calcul;
  • a susținerea interviului, procesul verbal nr.12 din 21-22 decembrie 2010, nu a fost complet, iar imprimarea audio nu a făcut posibile de a urmări desfășurarea acestuia; Mai mult ca atât,  în procesul verbal se face referință la CD, fără ca acesta să fie anexat.

În consecință, la membrii Comisiei de licențiere au apărut bănuieli rezonabile de abuz și corupție,  deoarece  încălcările menționate supra au  generat posibilitatea:

  • de transcriere a lucrărilor de către unii candidați privilegiați (membrii comisiei de licențiere au depistat la fișa de examinare a unui candidat anexate 2 lucrări,  era vădit  că a fost scrisă în afara sălii de examinare și din grabă nu a fost  eliminată);
  • de cunoaștere  de către unii candidați a subiectelor și spețelor  care urmau a le fi  acestora propuse spre rezolvare;
  • de  verificare de către membrii Comisiei  de concurs a lucrărilor candidaților cu care se aflau în conflict de interese (a fost constatat că unul din membrii Comisiei de concurs a verificat lucrarea  persoanei care ani în șir s-a aflat la ea la stagiu și a fost notată cu notă maximă);
  • de influențare a rezultatelor aprecierii cunoștințelor (aplicând în procesul verificării  nota pe lucrare, dar nu în borderou cum prevedere Regulamentul, primul membru al Comisiei care o verifica, influența părerea celorlalți membri care o verificau ulterior).

***

Potrivit CV-uluiRailean-Mitrofan Livia, în perioada din 03 noiembrie 2008 până în 2010, a activat în calitate de specialist coordonator în Direcția notariat şi avocatură a Ministerului Justiției RM, ulterior a fost transferată în Direcția elaborarea actelor normative. În perioada 2012-2014 a fost avocat stagiar în cadrul Uniunii Avocaţilor, iar din 2016 până la instalarea în fotoliul de magistrat a ocupat funcția de asistent judiciar al grefei Curţii Supreme de Justiţie.

Conform deciziei Pre-Vettingîn perioada 2008-2010, anume când activa în Direcţia notariat şi avocatură a Ministerului Justiției, când au existat bănuieli rezonabile de abuz și corupție referitor la activitatea sa, Railean-Mitrofan Livia a primit frecvent transferuri bancare de la mama sa, iar în 2012 și-a cumpărat un apartament pentru care a achitat 256 mii lei, de pe contul bancar fiind trasă suma de 36 mii Euro, cu utilizarea diferenței de bani pentru lucrări de reparație și mobilier.

”Potrivit informațiilor furnizate de candidată, mama sa a lucrat în străinătate în baza mai multor contracte de muncă în perioada 2007-2014. Pe baza contractelor de muncă furnizate, Comisia a putut stabili că veniturile obținute de mama sa erau suficiente pentru a permite transferul de fonduri către candidată în acea perioadă de timp. De asemenea, candidata a furnizat o copie a contractului de vânzare-cumpărare pentru un apartament de 45,7 mp cu sediul în Chișinău, din care reiese că prețul de achiziție a fost de 256.428 MDL. Din informațiile furnizate de candidată și de banca sa, Comisia a putut stabili că, la data procurării apartamentului, candidata a retras de la bancă o sumă totală de 36.000 EUR (est.542.732 MDL). Deși această sumă depășește suma necesară pentru procurarea apartamentului, candidata a reușit să demonstreze în cele mai mici detalii că aceste resurse erau necesare pentru o serie de reparații serioase care trebuiau făcute la apartamentul vechi și pentru achiziționarea de mobilier”, scrie în decizia Comisiei Pre-Vetting.

Railean-Mitrofan Livia Notariat by Telegraph Moldova on Scribd

 

Sursa: telegraph.md

In this article